P07 - coperta4

Library 2.0 – Copenhaga

         Concurs         

arh. Mihnea Simiras 

              Concursul cerea imaginarea unei biblioteci a viitorului, care să se plieze pe noile obiceiuri de consum de carte şi pe noile tehnologii. Locul indicat pentru ipotetica bibliotecă se află în Copenhaga, în centrul oraşului, în apropierea reşedinţei monarhului, pe malul apei, vis-a-vis de noua operă. Locul are două laturi, una spre stradă, spre viaţa oraşului, alta spre promenada din spate, de pe mal. Este un loc puternic conectat cu spaţiul public al oraşului şi are toate şansele să se racordeze bine la viaţa publică a oraşului.
            Acesta este oraşul modern, oraşul unde oportunităţi diverse sunt împletite în ţesătura urbană. Şi apoi mai este locuitorul urban modern, cel care trebuie să facă faţă constant la o imensă cantitate de informaţii într-un timp scurt, o cantitate mult mai mare decât ar putea el spera că va putea asimila într-o viaţă. Pe deasupra el este presat constant să inoveze. Şi în final mai există sistemul de "depozite de informaţie" integrate în ţesutul urban şi echipate să ofere oportunităţi pentru acumularea şi producerea de informaţie. Printre aceste depozite se numără şi bibliotecile.
Proiectul consideră aceste caracteristici şi încearcă o abordare mai directă. Astfel că biblioteca 2.0 imagintă este definită de ACCES: acces rapid la informaţii prin îmbunătăţiri tehnologice, acces la oprotunităţi pentru producerea, schimbul şi acumularea de informaţie, acces la informaţia "necăutată", aceea pe care nu o cauţi în mod explicit, dar o descoperi întrun periplu informal prin oraş. Deci proiectul propune o bibliotecă mai mult ca un automat de cărţi pe trotuar decât ca o instituţie.
            Pentru a putea atinge acest nivel de accesibilitate ea are, în primul rând, o interfaţă cât mai transparentă cu oraşul, o deschidere neperturbată de spaţii formale ca vestibul, recepţie, foyer, filtru de securitate etc. Ea nu are orar. E deschisă tot timpul, are un personal minimal şi invizibil, dar oferă prin însăşi natura ei o varietate de spaţii pe care omul şi le poate însuşi (studiu  individual) sau împărţi cu alţii (workshop, conferinţe, prezentări etc.). Tehnologia se află în subsidiar, asigurându-se că totul funcţionează bine. Ce se propune este un alt tip de ordine, mai puţin structurată şi mai flexibilă, cu alte cuvinte: user-friendly. Omul intră şi iese când vrea, foloseşte spaţiile singur sau cu alţii, se poate aştepta la descoperiri întâmplătoare sau căutate, totul pe trotuar, sub un acoperiş.